
„Ceramica Cucuteni este o ceramică unică, care se remarcă prin numeroase și enigmatice simboluri pictate. Această ceramică nu se regăsește în alte părți ale Europei, unele asemănări fac trimiteri la o ceramică neolitică din China, care, însă, apare după un mileniu față de Cucuteni.
Pe ceramica Cucuteni predomină decorul în spirală, cu numeroase variante și combinații. Remarcabile sunt figurile feminine cu torsul plat, decorate cu motive geometrice. Culorile cele mai folosite sunt albul, roșul și negrul, care semnifică începutul vieții, iubirea și, respectiv, moartea.
Ca formă, vasele sunt diferite, de la simple ulcele la vase mari de tipul amforelor. Spirala este un simbol al cochiliei și semnifică dezvoltarea și continuitatea, o evoluție fără sfârșit. Aceste vase erau oferite, cu anumite conținuturi alimentare, cu anumite ofrande, la moartea unei persoane, pentru o trecere cât mai lină a sufletului către cer“, explică prof. Elena Ispas.